Tocmai începeam anul 3 la colegiul Trinity din Oxford. Primii 2 ani ii petrecusem în orașul Oxford. Stăteam din anul I în cameră cu John. Era frumos, amuzant, distractiv și ne înțelegeam amândoi așa de bine de parcă eram două boabe de fasole într-o păstaie. Îmi era dor de el să îl revăd acum cu reînceperea anului școlar.
Facultatea de artă contemporană și antică, acceptase ca din anul 3 să mute căminele în Torquay, cea mai frumoasă stațiune de pe coastele Angliei
Era dimineață când am ajuns la cămin, mi-am dat jos bagajele și am ajuns în dreptul ușii. Am ciocănit, iar apoi am deschis ușa: în fața mea la fereastră stătea o fată zâmbitoare. Briza mării adia ușor prin părul blond deschis, ușor ondulat, tuns până un pic deasupra umerilor. Geamul era închis. Mă uit la ea și îi spun:
– John, tu ești ?
Zâmbește larg, duce degetul arătător de la mâna dreaptă la buze, într-un semn ca și cum ar trebui să păstrez toate secretele de la începuturi și îmi spune șoptind:
– Sssssss. Nu, nu sunt eu.
Îmi întinde mâna lin, cu palma îndreptată către cer și îmi spune:
– Dansezi, Claudiu?
Mă emoționez, roșesc, și cu vocea tremurândă îi răspund:
– Așa stau eu.
Apoi începem și dansăm, iar timpul ne-a purtat pe amândoi lin, în pași de vals, în sala oglinzilor din Cazinoul Sinaia.
Așa erau toate zilele noastre ziua dansam amândoi în Cazinoul din Sinaia iar serile ni le petreceam povestind până seara târziu pe plaja din Torquay.
Despre autor
Leave a comment